Pagini

duminică, 4 decembrie 2016

Andra dă cântarul peste cap! Apariţie neaşteptată după ce a recunoscut că s-a îngrăşat

La 30 de ani, Andra poate avea tot ce-şi doreşte o femeie: o familie frumoasă şi o carieră de invidiat. E drept, a făcut eforturi mari pentru a obţine ce şi-a dorit, iar asta se vede atât în conturile bancare, cât şi pe chipul artistei care, în ultima perioadă, a cam suferit schimbări. 



Concertele nocturne, filmările ore-n şir, dar şi timpul petrecut cu cei mici au epuizat-o pe artistă care, aşa cum a recunoscut, s-a cam împlinit puţin, în ultima perioadă.
Andra a uimit de 1 Decembrie, cu apariţia sa. Artista a apărut cu câteva kilograme în plus, dar zâmbetul a fost cel cu care a cucerit, ca întotdeauna. Plină de viaţă şi entuziasm, artista a fost sufletul petrecerii. Nu putem să nu remarcăm însă fălcuţele cântăreţei.
„Mai am vreo patru kilograme de dat jos, dar astea s-au asezat altfel. Aşa bună-i mâncarea! Ce-i drept, mă abţin la paine. Simt nevoia să fac sport, dar nu mai am timp pentru asta”, mărturisea Andra.